O Zestre și-o poveste 
Zona de jocuri

by Zestrea 

Distrează-te împreună cu prietenii, sau cunoaște niște oameni noi, într-o zonă cu board games. Vei putea încerca Zestrea – un joc românesc despre negocieri, măritat mândre și feciori, și supraviețuit Vremuri Grele – precum și alte jocuri de societate moderne, ca și Catan, Șeriful din Nottingham, Carcassone, Bohnanza, …

 

Detalii

Jocurile de societate sunt o ocazie inedită de a petrece timp cu familia, prietenii, sau de a cunoaște oameni noi, într-un context diferit de viața de zi cu zi. Dacă nu ai mai jucat jocuri până acum, nu te teme, există jocuri simple și distractive, și voluntari care vor prezenta jocurile și vă vor putea învăța regulile sau recomanda jocuri pe gustul fiecăruia.

Zestrea este un joc de societate nou, românesc, încă nelansat (lansarea va avea loc în 2019), despre boieri și țărani, despre negocieri și aranjat nunți, în timp ce vin vremuri tot mai grele. În joc, toți jucătorii sunt boieri, care fac nunți între țăranii care locuiesc pe domeniile boierești și lucrează pământul. În Zestrea se fac multe negocieri și este un joc ușor de învățat, accesibil pentru toate vârstele, cu un umor pozitiv, plăcut.

Va fi prezent Alex Pațiu, unul dintre creatorii jocului, care va fi încântat să prezinte și să joace jocul cu cei interesați, și va putea oferi detalii și povești despre cum e să creezi jocuri și cum a venit pe lume Zestrea…

Perioada: 15- 18 august

Locație: cortul special amenajat 

Program: 

Joi 15.08.2019 – 14:00 – 18:00
Vineri 16.08.2019 – 10:00- 18:00
Sâmbătă 17.08.2019 – 10:00- 18:00
Duminică 18.08.2019 – 10:00- 16:00

Număr maxim de participanți: Zestrea se poate juca în 3-6 jucători. Se pot găsi și alte jocuri, pentru orice număr de persoane.

Înscrieri: 

Primul venit, primul servit. Nu este necesară înscrierea în prealabil, dar dacă vreți să rezervați o sesiune de Zestrea în mod special, organizatorii zonei de jocuri pot fi contactați prin zestrea.net sau facebook.

 

 

Despre Ilustrații

Ilustrațiile jocului au fost realizate de Maria Surducan: lucrează ca ilustrator independent și scriitor de cărți de benzi desenate din studioul său din Cluj-Napoca.

Ea crede că imaginile sunt un lucru imprecise și, prin urmare, un mod mai ușor de a traduce realitatea decât cuvintele.

A lucrat la proiecte de publicitate, romane grafice și cărți de imagini, pentru Cărturești, Institutul Goethe, Milka, Sprite, Vodafone, Vellant, Studioset, dungi Publishing și Usborne. Vorbește engleza, franceza, româna și, dacă este sub presiune, germana.

Contactează-ne!

Termeni şi condiţii

Lasă-ne adresa ta ca să afli noutățile!

Termeni și condiții